Declarație-surpriză a unui ministru britanic. Cum pot schimba alegătorii acordul final pentru BREXIT

Declarație-surpriză a unui ministru britanic. Cum pot schimba alegătorii acordul final pentru BREXIT
Publicat: 09/12/2017, 20:09

Ministrul a afirmat într-un material pentru cotidianul Daily Telegraph că cetățenii britanici „vor fi în control” în ceea ce privește direcția Guvernului.

„Dacă poporului britanic nu îi va plăcea acordul pe care l-am negociat cu UE, acordul va permite viitorului Guvern să devieze”, a afirmat oficialul.

„Până la viitoarele alegeri, legislația UE și orice nou tratat cu UE va înceta să aibă întâietate sau efect direct asupra legilor Marii Britanii”, a adăugat Gove.

Următoarele alegeri legislative generale sunt programate să aibă loc în 2022, la trei ani după ieșirea Marii Britanii din UE.

Acordul privind ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană trebuie să fie finalizat până în luna octombrie a anului 2018, a declarat vineri negociatorul-șef al UE pentru Brexit, Michel Barnier, după ce Londra și Bruxelles-ul au convenit să treacă la faza a doua a negocierilor.

„Va trebui să avem versiunea finală aacordului de retragere (a Marii Britanii) până în octombrie 2018, în mai puțin de un an”, a spus Barnier.

Michel Barnier consideră că textul convenit vineri de Marea Britanie și UE ar putea constitui bazaacordului final de Brexit, întrucât au fost înregistrate „progrese reale” în ceea ce privește drepturile cetățenilor, frontiera irlandeză și înțelegerea financiară.

Întrebat despre „factura de Brexit”, negociatorul-șef al UE a declarat că nu este interesat de cifre exacte, spunând că mai multe informații sunt vehiculate, dar că acestea se pot schimba în timp „și asta creează controverse”.

„Nu am ajuns niciodată la discuția privind sumele și nu am de gând să încep astăzi. Ceea ce este mai important este că toate cele 28 de țări din UE și-au asumat angajamente clare, iar acestea sunt respectate. Marea Britanie va onora toate angajamentele asumate în timpul aderării sale la UE”, a spus Barnier.

Înaltul oficial european a subliniat că plățile din partea Marii Britanii nu vor fi necesare mai devreme decât dacă ar fi rămas în cadrul UE. În acest context, Michel Barnier a salutat discursul premierului britanic Theresa May, care a anunțat că Londra va respecta angajamentele bugetare încheiate până în 2020.

În încheierea conferinței sale de presă, negociatorul-șef al UE pentru Brexit a anunțat că modelul canadian va reprezenta baza pentru discuțiile privind viitoarele relații comerciale dintre UE și Marea Britanie.

„Există o gamă de modele deacorduri pe care așa-zisele țări terțe le au cu UE – Norvegia, Turcia, Ucraina, Canada – toate având un echilibru al drepturilor și responsabilităților. De unde pornește Marea Britanie? De la unacordde liber schimb pe modelul canadian. Guvernul britanic a indicat anumite linii roșii care închid unele posibilități. Acela este modelul pe care trebuie să lucrăm”, a spus Barnier.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
BREAKING | Avem primele cifre oficiale
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Rezultate parțiale prezidențiale 2024: Numărarea voturilor a început. Cum poți vedea online rezultatele pe județe...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Exclusiv. Povestea lui Călin Georgescu, surpriza de la alegeri: De douăzeci de ani fac zilnic...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Sănătatea mintală precară a fost legată de consumul de conținut negativ online